Examenul citologic Babes-Papanicolaou

Examenul citologic Babes-Papanicolaou6.7103

ULTIMELE RECOMANDARI ACOG PRIVIND EXAMENUL CITOLOGIC BABES-PAPANICOLAOU

Colegiul American al Obstetricienilor si Ginecologilor (ACOG) a revizuit recent screeningul pentru cancerul de col uterin prin examenul Babes-Papanicolaou.
Astfel, primul screening se recomanda a se efectua la 21 ani, iar repetarea examenului Babes-Papanicolaou se va face mai rar decat inainte.
In locul screeningului anual, la femeile cu varste cuprinse intre 21 si 29 ani, examenul Pap se va face o data la 2 ani, iar la femeile cu varste peste 30 ani o data la 3 ani, daca au 3 determinari consecutive ale screeningului in limite normale. Pentru ultima categorie de varsta (peste 30 ani) se recomanda asocierea tipajului HPV la examenul Pap.
S-a dovedit ca screeningul efectuat la acest interval este la fel de eficient ca cel anual, recomandat pana acum.
Se poate utiliza testul Pap standard sau cel in mediu lichid, cu aceleasi rezultate.
Factorii de risc ce pot indica repetarea Pap la un interval mai scurt de timp sunt: infectia HIV, imunosupresia, expunerea la dietilstibestrol in utero, precum si antecedentele de neoplazie intraepiteliala (CIN 2, CIN 3) sau cancer cervical.
Cancerul cervical invaziv apare foarte rar la femei cu varste sub 21 ani, de aceea sceeningul la aceasta populatie de varsta nu este recomandat. Cu toate ca infectia HPV este frecventa la adolescentele active sexual, sistemul imunitar al acestora face ca eradicarea infectiei sa se produca in 1-2 ani. In consecinta, adolescentele au o incidenta mare de leziuni precanceroase datorate HPV (dispazie), dar majoritatea acestor leziuni de vindeca spontan, fara tratament.
Femeile cu displazie tratate prin proceduri excizionale la nivelul colului uterin au un risc semnificativ mai mare de nasteri premature.
Indiferent de varsta, femeile care au suferit histerectomie totala pentru afectiuni benigne si care nu au istoric de neoplazie intraepiteliala cervicala de grad inalt (CIN high-risk) pot intrerupe screeningul de cancer cervical.
Varsta la care se intrerupe screeningul pentru cancer cervical este cuprinsa intre 65 si 70 ani, daca in ultimii 10 ani exista cel putin 3 screeninguri negative consecutive.
Femeile vaccinate impotriva HPV vor urma acelasi protocol de screening ca si femeile nevaccinate.
Femeile tratate anterior pentru CIN 2, CIN 3 sau cancer cervical raman in continuare cu risc crescut de persistenta sau recurenta bolii pe o perioada de cel putin 20 ani dupa tratament si supravegherea initiala postterapeutica. Aceasta categorie va efectua screening anual pentru cel putin 20 ani.

Bibliografie: „ACOG Issues Revised Cervical Cancer Screening Guidelines” by Laurie Barclay, MD. www.medscape.com

VN:F [1.7.5_995]
Rating: 6.7/10 (3 votes cast)