Cauze

Este o infectie virala care ataca si distruge sistemul imunitar al organismului, deschizand calea unor infectii oportuniste. Infectiile oportuniste sunt acele infectii pe care un sistem imunitar sanatos ar putea sa le tina sub control. In cazul unui sistem imunitar slabit, efectul negativ al acestor infectii este foarte mare. In cazul infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV), sistemul imunitar este compromis, iar aceste infectii oportuniste au un impact devastator asupra organismului.
In momentul declansarii, fiecare afectiune are anumite semne si simptome ce o caracterizeaza. Totalitatea semnelor si a simptomelor poarta numele de sindrom.
SIDA este stadiul in care apar semnele si simptomele diferitelor infectii oportuniste care incep sa distruga organismul lipsit de aparare.
SIDA este un sindrom: sindromul imunodeficientei umane dobandite.

Transmitere

Virusul imunodeficientei umane (HIV) se transmite. SIDA nu se transmite.
SIDA reprezinta un stadiu.
HIV (virusul imunodeficientei umane) poate fi prezent, in diferite concentratii, in lichidele biologice – sange, sperma, secretii vaginale si uretrale, lapte matern, lacrimi, urina, materii fecale (care contin sange), secretii nazale, saliva. Pentru a se reproduce, virusul imunodeficientei umane (HIV) trebuie sa patrunda intr-o celula a organismului. Virusul patrunde in organism prin contactul fluidelor infectate cu mucoasele organismului sau cu rani sau ulceratii. Modalitatile de transmitere sunt: contactul sexual neprotejat, transfuzii de sange si derivate de sange precum si de la mama infectata la fat, in timpul sarcinii, al nasterii si al alaptarii. Probabilitatea infectarii este cu atat mai mare cu cat exista “porti de intrare” – leziuni ale pielii sau ale mucoaselor – care sa faciliteze trecerea virusului de la o persoana la alta. In termeni medicali aceste “porti de intrare” sunt numite “solutii de continuitate”. Pielea intacta constituie o bariera naturala, o picatura de sange, secretie vaginala sau sperma infectate neconstituind un risc.
Transmiterea pe cale sexuala este cea mai frecventa modalitate de raspandire a infectiei. Toate practicile sexuale neprotejate sunt potential infectante : vaginala, anala, orala:
• raportul homosexual sau heterosexual anal cu o persoana infectata implica cea mai mare probabilitate de infectare (statisticile arata ca este de 5 ori mai mare decat contactul vaginal), deoarece zona anala este sensibila, iar leziunile pot apare foarte usor ;
• studiile arata ca raporturile heterosexuale vaginale au o probabilitate de transmitere diferita, in functie de sexul persoanei infectate : de la barbat la femeie de 20 % si de la femeie la barbat de 10 % ;
• cu toate ca in cazul sexului oral probabilitatea de infectare este mult mai scazuta decat in cazul sexului anal sau vaginal, el reprezinta un risc ce nu trebuie trecut cu vederea.
In cazul felatiei, ejacularea in gura si inghitirea spermei creste probabilitatea de contaminare ;
• sarutul, in general, nu constituie o cale de transmitere a virusului imunodeficientei umane (HIV) – cantitatea de virus din saliva este insuficienta pentru a putea infecta. Totusi exista riscul transmiterii virusului in anumite conditii : sarutul umed, pasional, poate provoca leziuni prin muscaturi ale buzelor sau limbii. Prezenta sangelui in saliva face ca aceasta sa devina contagioasa. In aceste situatii, virusul imunodeficientei umane (HIV) poate fi transmis prin sarut.
Ca si in cazul celorlaltor infectii cu transmitere sexuala, probabilitatea transmiterii infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) este cu atat mai mare cu cat numarul de parteneri sexuali este mai mare si cu cat conduita preventiva este mai scazuta.
Transmiterea prin sange infectat cu HIV presupune :
• transfuzii de sange sau produse de sange necontrolate, contactul involuntar cu sangele altei persoane;
• injectii cu ace si seringi reutilizate fara a fi, in prealabil, sterilizate.
• interventii de orice fel cu instrumente taioase sau care inteapa si care sunt murdarite de sange provenind de la o persaona infectata cu HIV.
Transmiterea de la mama la copil, numita transmitere “perinatala”, poate avea loc in timpul sarcinii prin strabaterea de catre virus, in timpul sarcinii, a placentei, in timpul nasterii sau prin alaptare.
Virusul imunodeficientei umane (HIV) nu se transmite prin : aer (respiratie, tuse, stranut), atingere, pupaturi (sarut “uscat”), imbratisare, alimente, apa, bai sau wc-uri publice, stranduri, intepaturi de tantari sau alte insecte, folosirea in comun a rechizitelor, jucariilor, tacamurilor si veselei.
Chiar daca virusul imunodeficientei umane (HIV) este prezent in saliva, urina, secretii nazale, lacrimi, fecale, cantitatea este insuficienta pentru a putea infecta. Virusul imunodeficientei umane (HIV) nu se transmite prin saliva, urina, secretii nazale, lacrimi, fecale, daca acestea nu contin sange.
Prezenta intr-o colectivitate a unei persoane seropozitive nu constituie un pericol pentru persoanele sanatoase atat timp cat nu exista conditiile de transmitere a infectiei.
Este dovedit faptul ca pisicile, cainii sau pasarile de apartament nu pot fi infectate cu virusul imunodeficientei umane (HIV), deci nu pot transmite acest virus. Este posibil sa fi auzit de “SIDA pisicii” – este vorba despre un virus asemanator, Feline Immunodeficiency Virus -FIV(virusul imunodeficientei feline) care, la feline, are consecinte asemanatoare infectiei HIV la oameni, dar care NU poate traversa “bariera speciilor”, aceasta semnificand faptul ca omul NU poate fi infectat de acest virus.

Si nu trebuie sa crezi ca HIV face vreo diferenta atunci cand infecteaza. Infecteaza deopotriva homosexuali si heterosexuali, albi, galbeni si negri, bogati si saraci, cu studii superioare sau cu 4 clase, barbati si femei, tineri si batrani. Indiferent de rasa, religie si statut, daca nu esti atent si protejat, esti o posibila victima. HIV nu afecteaza numai homosexualii, consumatorii de droguri injectabile sau saracii, HIV afecteaza in primul rand neatentii si neprotejatii.

Manifestari

Dupa infectare, in sangele persoanei infectate, incep sa apara anticorpi specifici anti-HIV. Aceasta este seroconversia. Seroconversia nu se produce imediat dupa contactul dintre virus si sistemul imunitar. In cazul virusului imunodeficientei umane (HIV), pentru un sistem imunitar sanatos, aparitia anticorpilor necesita 4 – 8 – 12 saptamani din momentul infectarii. Daca sistemul imunitar este slabit de alte boli sau afectiuni (de ex. diabet, cancer, etc), perioada in care el va produce anticorpii va fi mai indelungata, de aproximativ 3 – 6 luni.
In orice infectie poate exista o perioada de timp in care, desi infectia exista, ea nu poate fi detectata prin teste specifice de laborator. Perioada de timp in care infectia exista in organism, dar numarul anticorpilor (titrul) este prea mic pentru a fi detectat se numeste fereastra imunologica.

Evolutie si complicatii

In cazul infectarii cu virusul imunodeficientei umane (HIV), perioada de incubatie poate fi foarte lunga si foarte variabila, in functie de multi factori (starea sanatatii persoanei infectate, comportamentul ei, igiena, alimentatia, etc) – intre 2 luni si 5 ani. In tot acest timp virusul imunodeficientei umane (HIV) este prezent in fluidele corpului (sperma, sange, secretii) si poate fi transmis.
Timpul mediu scurs intre momentul infectiei cu HIV si stadiul SIDA este de 10 ani – incepand de la cateva luni si mai mult de 12 ani. Specialistii considera ca 80 – 90 % dintre cei infectati cu HIV vor muri in urmatorii 2 ani din momentul declansarii simptomelor.
Se cunosc mai multe stadii in evolutia infectiei, dar diferentierea lor nu este foarte neta si s-ar putea ca persoana infectata sa nu le parcurga, obligatoriu, succesiv, pe toate:
• stadiul I : lipsita de simptomatologie sau cu simptome ce pot fi intalnite si in alte afectiuni infectioase sau neinfectioase : dureri de cap, dureri musculare si articulare, febra, greturi, scaderea poftei de mancare, umflarea ganglionilor (simetrica) ;
• stadiul II : asimptomatica, cu exceptia umflarii ganglionilor ;
• stadiul III : apar simptome ce reflecta prezenta unor infectii fara gravitate : dureri de cap, febra, transpiratii nocturne, oboseala cronica, diaree, afectiuni ale pielii, leziuni ale mucoasei bucale ;
• stadiul IV : simptomatica – boli gastrointestinale, boli pulmonare, boli neurologice ;
• stadiul V : pierdere in greutate, debilitate pronuntata, afectarea sistemului nervos central.
In stadiile primare pot apare, de asemenea, tulburari de vorbire, de memorie, ameteli, apatie, stari de anxietate.
In cazul infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) nu exista semne caracteristice. Daca acestea ar apare v-ati putea feri de persoanele infectate numai studiindu-le cu privirea.
In momentul in care apar, semnele si simptomele sunt ale infectiilor oportuniste care afecteaza organismul. Singurul lucru cert in cazul infectiei cu HIV sunt anticorpii depistati la testul HIV.

Diagnostic

Testul HIV, testul de laborator, pune in evidenta infectia in mod indirect, nu prin evidentierea virusului din organism, ci prin evidentierea anticorpilor specifici anti-HIV, ce sunt produsi de sistemul imunitar ca raspuns la infectie.

Tratament

Tratamentul este complex si urmareste atat imbunatatirea starii de sanatate, cat si mentinerea ei : medicamente cu actiune directa asupra virusului (antiretrovirale), medicamente cu actiune asupra eventualelor infectii oportuniste ce ar putea slabi sistemul imunitar, mentinerea starii psihice si eliminarea stress-ului (presopunctura, acupunctura, terapii ajutatoare, meditatie), regim alimentar si igiena corecte.
Acest tratament se face numai sub supraveghere medicala si este gratuit.

Prevenire si protejare

Prezervativul, prezervativul si iar prezervativul!
Foloseste prezervativul pentru fiecare contact sexual!
Ai grija cum folosesti prezervativul!
Nu uita de conduita preventiva, ai grija cu cine “umbli”, limiteaza-ti numarul de parteneri sexuali, incearca sa afli cat mai multe despre trecutul partenerului!
Atentie la folosirea obiectelor taioase sau intepatoare! Foloseste numai seringi de unica folosinta si numai o singura data … si fii cu ochii-n patru!

Transmitere

Cea mai frecventa modalitate de transmitere este sarutul pasional Virusul se gaseste in concentratii mari in saliva si prin sarutul pasional, cu schimb de saliva, se poate transmite.dar si prin folosirea in comun a tacamurilor, schimb de susete sau alte jucarii pe care copii le baga in gura … si in general a tot ceea ce reprezinta o posibilitate de a intra in contact cu saliva.
S-a demonstrat ca se poate transmite si prin tuse si stranut dar cazurile sunt rare.
Mononucleoza infectioasa este mai frecventa la tinerii intre 15 si 35 de ani. Se apreciaza ca 10 % dintre tineri sunt afectati de aceasta boala. Si copiii se pot infecta, dar de cele mai multe ori aceasta infectie este confundata cu alte afectiuni minore ale copilariei.
Boala se dezvolta in special la persoanele cu un sistem imunitar slabit, cu stil de viata dezechilibrat, stresant, persoane depresive, pesimiste.

Manifestari

Manifestarile sunt cele ale unei banale infectii respiratorie :

- stare de febra;
- oboseala;
- faringita (afectiunea faringelui si a amigdalelor);
- dureri de cap;
- dureri musculare;
- marirea ganglionilor limfatici (adenopatie) in special in zona gatului dar si inghinal (zona genitala),
- dificultati de respiratie;

Simptomatologie

Perioada de incubatie a agentului patogen este cuprinsa intre 30 si 45 de zile.
Febra si durerea de gat dureaza de obicei 1 – 2 saptamani. Celelalte simptomelor dureaza intre 2 – 4 saptamani, dupa care, progresiv, dispar. Starea de oboseala, ganglionii umflati (adenopatia) si posibila dimensiune marita a splinei (splenomegalia) mai pot dura alte cateva saptamani dupa disparitia celorlalte simptome. Uneori, starea de oboseala poate fi resimtita o perioada si mai lunga de timp – poate chiar luni dupa infectie.
Desi virusul ramane in organism toata viata, de cele mai multe ori mononucleoza nu reprezinta un pericol. Majoritatea persoanelor sunt expuse virusului Epstein Barr pana la 35 de ani iar organismul lor produce anticorpi. In acest fel se creeaza imunitate – persoanele care au avut infectia devin imune si nu vor mai face niciodata mononucleoza, dar raman purtatoare – virusul poate reaparea periodic in saliva.
In rare cazuri, mononucleoza poate avea si complicatii. Principala complicatie este splenomegalia – marirea dimensiunii splinei, afectiune care poate merge pana la ruptura splinei. In acest caz, manifestarile sunt dureri puternice in partea stanga, ameteli, tahicardie (ritm cardiac rapid), tulburari de respiratie si manifestari hemoragice.

Diagnostic

Diagnosticul initial poate fi pus pe baza simptomelor – febra, faringita, ganglioni umflati. Dar aceste simptome pot apare si in cazul altor afectiuni si uneori chiar este posibil sa existe si alte afectiuni cu aceleasi manifestari, concomitent cu mononucleoza. De aceea, pentru confirmare, sunt necesare si analize de sange.

Tratament

Nu exista nici un fel de tratament contra virusului Epstein Barr dar in perioada bolii se recomanda repaus la pat, consum crescut de lichide, alimentatie usoara, bogata in vitamine, si o serie de medicamente pentru calmarea durerilor de gat, de cap sau pentru normalizarea temperaturii corpului.

Profilaxie

Evitarea oricarei modalitati de contact contact cu saliva …
Pe perioada bolii trebuie evitat orice fel de posibilitate de a transmite infectia…

Transmitere

Cea mai frecventa cale de transmitere directa o reprezinta calea sexuala, prin contactul cu fluide biologice infectate (sperma, secretii vaginale) sau prin contact direct cu ulceratiile provocate de infectie, mai ales in stadiile primar si secundar ale infectiei. Probabilitatea de transmitere este foarte ridicata, 30 – 50 % in cazul unui singur raport sexual cu o persoana infectata. Debutul bolii este foarte “discret”, netratata boala avand apoi o evolutie lenta, cu un sfarsit dramatic fara tratament.
O cale de transmitere ce nu trebuie neglijata este transmiterea transplacentara. In cazul in care femeia gravida este infectata, ea poate transmite infectia fatului, in acest caz fiind vorba despre sifilis congenital.

Simptomatologie

Infectia cu sifilis are mai multe moduri de manifestare, in functie de intervalul de timp scurs de la momentul infectarii.
Primele manifestari sunt aparitia sancrului (o leziune a pielii, de forma regulata, rotunda sau ovala, dura, nedureroasa) si marirea in volum si inflamarea ganglionilor limfatici (adenopatie).
De cele mai multe ori sancrul apare in zona genitala – vulva si penis – dar este posibil ca sancrul sa apara si in zone nongenitale – zona anala (rect) sau zona bucala (buze, limba), in gat (faringe). Mult mai rar sancrul poate apare si in alte zone precum narile, degetele sau fata.
In perioada de “sifilis secundar” apar alte manifestari caracteristice: leziuni cutanate si ale mucoaselor.
Este vorba despre o eruptie – rozeola sifilitica – raspandita pe toata suprafata corpului; apar si papule in zona bucala, pe palme sau pe talpi.
Chiar si in lipsa unui tratament toate aceste simptome vor dispare de la sine, dar odata cu ele NU si infectia. Persoana infectata poate confunda aceste simptome sau le poate ignora, iar infectia va ramane in organism si va evolua.

Evolutie, complicatii

Sifilisul netratat evolueaza in mai multe faze, de-a lungul mai multor ani :
- “perioada de incubatie” este prima perioada. In cadrul acesteia, persoana infectata nu prezinta niciun fel de semne clinice sau biologice. In cazul infectiei sifilitice perioada de incubatie este intre 10 si 90 de zile.
- “perioada primara”, in care prima manifestare a infectiei cu Treponema Pallidum este sancrul si poate dura intre 30 si 60 de zile
- “perioada secundara”. Dupa “perioada primara” sancrul dispare spontan, fara tratament.
In toata aceata perioada se dezvolta “sifilisul secundar” care poate dura intre 2 si 3 ani.
In aceasta perioada agentul patogen invadeaza toate fluidele corpului – sange, sperma, saliva, secretii vaginale etc, iar persoana infectata este extrem de contagioasa.
In acest timp incepe si invadarea organelor interne ale corpului.
- “perioada tertiara”. “Perioada secundara” poate trece de la sine, spontan, iar boala continua sa “lucreze”. Se intra in “perioada tertiara” sau “sifilisul latent”. Aceasta forma poate dura mai multi ani, iar in toata aceasta perioada de latenta persoana infectata nu are niciun fel de simptome ale infectiei.
- “perioada sifilisului tardiv”. Apare dupa 5 – 20 de ani de la contactul sexual infectant. Organismul este invadat de agentul patogen, iar distrugerile se afla la toate nivelurile : sistemul cardio-vascular, sistemul osos, organe interne, sistemul nervos.
In cazul existentei unei sarcini, infectia poate fi transmisa fatului, cu consecinte foarte grave pentru acesta – avort spontan sau infectarea fatului (sifilis congenital).

Diagnostic

Depistarea sifilisului se face prin doua teste :
- RBW (Reactie Bordet – Wasserman)
- TPHA (Treponema Pallidum HemAglutination).
Daca exista o infectie, rezultatele acestor teste sanguine sunt pozitive. Diagnosticul definitiv se pune pe baza examinarii microscopice a secretiilor dintr-o leziune primara sau secundara sau pe baza testelor serologice RPR (Rapid Plasma Reading test) sau VDRL (Veneral Disease Research Laboratory) in stadiul latent cand nu sunt semne sau simptome de boala. Rezultatele sunt calitative (este sau nu o infectie) si cantitative. Rezultatele calitative sunt intre 0 si + + + +

Tratament

Tratamentul este foarte sigur cu conditia sa fie facut cat mai repede dupa infectare. Medicul va prescrie mai multe doze de antibiotice in reprize. Sifilisul precoce se vindeca extrem de repede, insa in cazul stadiilor avansate pot ramane leziuni ale organelor afectate sau ale sistemului nervos.
Dupa terminarea tratamentului este obligatorie o noua testare pentru a fi sigur de eficacitatea acestuia.
NB: Poate exista o reactivitate reziduala chiar daca boala a fost vindecata!
In cazul examenului VDRL rezultatul poate fi pozitiv si la mult timp de la infectare, de aceea este recomandat un examen specific TPHA care sa arate daca este numai o amprenta sau este o infectie recenta.
Este obligatorie tratarea tuturor partenerilor sexuali ai persoanei infectate.

Prevenire, protejare

- folosirea prezervativului in timpul actului sexual.

Cauze

Chlamidioza este o infectie bacteriana (produsa de o bacterie – Chlamydia Trachomatis) care afecteaza atat zona pelvina, cat si alte zone cum ar fi gatul sau ochii. Chlamydia Trachomatis este o bacterie intracelulara (traieste doar in interiorul celulelor).

Transmitere

La adulti Chlamydia Trachomatis se trasmite exclusiv pe cale sexuala – sex oral, vaginal, anal.

In cazul in care femeia gravida este infectata, ea poate transmite infectia fatului in timpul nasterii.

Simptome

Infectia cu Chlamydia Trachomatis fiind “tacuta”, pot trece luni sau chiar ani de zile pana la aparitia unor simptome.
La femei, infectia cu Chlamydia Trachomatis afecteaza vaginul si colul uterin iar simptomele, atunci cand apar, sunt reprezentate prin : secretii vaginale anormale, sangerari vaginale anormale, cel mai adesea dupa contactul sexual, dureri in zona abdomenului inferior (aproape de zona pubisului), intepaturi sau arsuri in timpul urinatului.
La barbati, infectia cu Chlamydia Trachomatis se localizeaza la nivelul uretrei, provocand uretrita.
Simptomele, atunci cand apar, sunt reprezentate prin scurgeri purulentela nivelul penisului (mai ales dimineata), dureri sau arsuri in timpul urinarii.

Evolutie, complicatii

Chlamydia Trachomatis este o bacterie care se comporta ca un virus – nu se poate dezvolta si multiplica decat in interiorul celulelor corpului uman. Acest tip de dezvoltare se numeste “parazitism celular”. Odata intrata in celula, bacteria fie se inmulteste si invadeaza celelalte celule, fie intra intr-o stare de latenta (de asteptare).
Perioada de incubatie a agentului patogen Chlamydia Trachomatis este cuprinsa intre o saptamana si o luna.
La femei infectia cu Chlamydia Trachomatis determina leziuni la nivelul vaginului (vaginita), a colului uterin (cervicita) si a mucoasei uterine (endometrita), iar la barbati leziuni la nivelul uretrei (uretrita).
In cazul in care infectarea se produce in urma unui contact sexual anal apare afectarea rectului (rectita). In cazul in care infectia este “transportata” din zona genitala si afecteaza ochii, apare conjuctivita.
Infectia cu Chlamydia Trachomatis determina o probabilitate foarte mare de aparitie a unei sarcini extrauterine (sarcina ectopica) din cauza afectarii trompelor uterine.
La femeile gravide, in momentul nasterii se poate intampla ca fatul sa fie infectat prin intermediul secretiilor vaginale.
Dar ceea ce este cel mai grav, atat la femei cat si la barbati, este ca infectia netratata reprezinta o cauza de infertilitate (imposibilitatea de a face copii).

Diagnostic

Infectia cu Chlamydia Trachomatis poate fi pusa in evidenta prin mai multe teste.
Exista metode de diagnosticare directa, prin analiza secretiilor colectate din vagin, col uterin sau uretra si metode indirecte, prin determinarea existentei in sange a anticorpilor anti-Chlamydia, ce sunt produsi de organism pentru a se apara impotriva infectiei.
Se poate recomanda si efectuarea unei colposcopii.

Tratament

Tratamentul infectiei cu Chlamydia Trachomatis este foarte simplu, iar daca infectia este descoperita devreme este si cat se poate de eficient.
Pentru ca tratamentul sa fie cu adevarat eficient este nevoie ca ambii parteneri sa fie tratati in acelasi timp, chiar daca nu exista simptomele infectiei.

Pe toata perioada tratamentului infectiei cu Chlamydia Trachomatis este obligatorie abstinenta sexuala, iar la sfarsitul tratamentului este obligatorie o noua testare, chiar daca simptomele au disparut, pentru a se sti sigur daca infectia a fost eliminata.
Tratamentul trebuie sa tina seama daca femeia este insarcinata.
Infectia cu Chlamydia Trachomatis nu creeaza imunitate dupa vindecare.

Profilaxie

- folosirea prezervativului in timpul contactului sexual

Cauze

Infectia gonoreica este o infectie bacteriana cauzata de Neisseria Gonorrheae.

Transmitere

Agentul patogen se transmite cel mai des prin contact sexual cu o persoana infectata. Probabilitatea de transmitere a infectiei este mai mare daca actul sexual are loc in timpul sau imediat dupa menstruatie, dar exista si riscul unei transmiteri in afara actului sexual.
Fiindca gonococul poate supravietui o perioada scurta de timp (minute) si in conditiile de mediu exterior, este bine sa se ia in considerare riscul infectarii si prin contactul zonei genitale cu obiecte sau suprafete contaminate – lenjerie intima, prosoape folosite in comun cu persoane infectate, scaune de WC, introducerea in vagin sau anus a obiectelor contaminate .
Exista si riscul transmiterii infectiei la nastere, de la mama la fat.

Simptomatologie

Din pacate, aceasta infectie, pe cat este de periculoasa prin consecinte, pe atat este de lipsita de simptome. O persoana poate fi infectata, dar asimptomatica de-a lungul a mai multor luni; de aceea i se mai spune si “infectia tacuta”.
In cazul femeilor aceasta afectiune poate ramane fara simptome in mai mult de trei sferturi din cazuri. La femeie poate fi afectat vaginul, in faza initiala, apoi colul uterin, dar si anusul sau gatul, in functie de tipul de contact sexual avut cu persoana infectata.
Simptomele sunt:
- secretii vaginale purulente, de culoare galbuie;
- mancarimi si arsuri;
- dureri in abdomenul inferior;
- mici sangerari anormale, de cele mai multe ori dupa contactul sexual;
- dureri in timpul actului sexual.

In cazul barbatilor aceasta afectiune se manifesta prin:
- durere sau senzatie intensa de arsura la urinat;
- secretii uretrale purulente, de culoare galben-verzuie, mai ales dimineata.

In cazul in care infectia a fost transmisa prin sex oral sau anal, atat la barbat cat si la femeie pot apare infectii ale gatului sau anusului ce se manifesta prin inflamatii ale acestor zone si uneori scurgeri anale.

Evolutie, complicatii

Perioada de incubatie a agentului patogen este cuprinsa intre 1 si 14 zile, dar cele mai multe simptome apar in primele 3 – 4 zile de la infectare. Infectia lasata netratata este extrem de periculoasa, avand de foarte multe ori ca rezultat infertilitatea. Uneori infectia se poate disemina (imprastia) in sange si afecta alte zone ale organismului.
La barbat are drept consecinte infectia epididimului (epididimita), abcesul uretral, ingustarea uretrei si infertilitate prin deteriorarea epididimului.
La femei infectia se propaga ascendent, zonele cel mai des si mai grav afectate fiind trompele uterine, avand drept consecinta infertilitatea in aproape 20 % din cazuri. Gonococul deterioreaza trompele uterine provocand obstructii tubare, iar din aceasta cauza probabilitatea aparitiei unei sarcini extrauterine creste extrem de mult.
In cazul existentei unei sarcini, exista riscul de infectie a lichidului amniotic. De asemenea, infectia poate fi transmisa fatului la nastere. In lipsa unui tratament prompt si eficace copilul poate orbi.

Diagnostic

La barbat diagnosticul se pune pe baza unui examen la microscop a unei picaturi de secretie uretrala, iar rezultatul este imediat.
La femei este nevoie de efectuarea unei culturi a secretiilor vaginale, iar rezultatul este dat dupa 48 de ore.

Tratament

Tratamentul este simplu – antibiotice specifice pe cale orala sau injectabila – , dand rezultate foarte bune daca infectia este depistata cat mai repede dupa momentul infectarii si daca este urmat corespunzator in ceea ce priveste doza si perioada.
Tratamentul cere atentie speciala in cazul femeilor care sunt insarcinate sau alapteaza.
Tratamentul trebuie urmat si de partener, chiar daca nu exista semne sigure de infectare. Pe perioada tratamentului cea mai buna conduita este abstinenta sexuala.

Profilaxie

Cel mai sigur mod de a preveni infectarea este folosirea prezervativului in timpul actului sexual, indiferent de tipul acestuia – oral, vaginal sau anal.

Poate fi transmisa si in cazul in care leziunile nu sunt vizibile.

Cauze aparitiei herpesului genital

Aceasta infectie este determinata de virusul herpes simplex tip 2 si herpes simplex tip 1, ultimul fiind responsabil de leziunile din jurul cavitatii bucale in timpul racelilor.

Incidenta

Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala si apare mai frecvent la femei decat la barbati.

Simptomatologie

Cele mai multe persoane cu herpes genital sunt asimptomatice sau prezinta simptome si semne minore cum ar fi :
- pielea din jurul sau de pe organul genital se inflameaza ;
- pielea poate fi calda, dureroasa sau pruriginoasa (cu mancarimi) ;
- apar vezicule in jurul / pe organele genitale ; aceste vezicule se sparg, formand o crusta, dupa care se vindeca.
La prima infectie semnele si simptomele care pot aparea sunt :
- ganglioni mariti de volum ;
- febra ;
- dureri de cap ;
- usturimi la urinat ;
- dureri musculare.

Prima aparitie a herpesului se poate intinde pe o perioada de mai multe saptamani. Dupa aceasta, virusul ramane inactiv pana cand apar anumiti factori declansatori care il reactiveaza.
Tipic, aparitiile ulterioare ale leziunilor sunt la saptamani sau luni dupa primul episod. In majoritatea cazurilor, acestea sunt mai putin severe si mai scurte fata de primul episod.
Desi virusul ramane cantonat in organismul uman pe o perioada nedefinita, numarul episoadelor active are tendinta sa scada dupa un numar de ani.
Perioada de reaparitie a leziunii herpetice variaza de la o persoana la alta. In general, persoanele infectate au aproximativ 4 episoade pe an. Primul episod este, de obicei, cel mai dureros si necesita cea mai mare perioada de timp pentru vindecare. Durerea si timpul de vindecare scad de la un episod la altul.

Cei mai frecventi factori declansatori ai infectiei cu virusul herpetic sunt :
- stresul ;
- bolile;
- interventiile chirurgicale;
- contactul sexual energic;
- dieta;
- menstruatia.

Diagnostic

Diagnosticul de herpes genital se stabileste prin inspectia vizuala a zonei genitale, in cazul in care leziunea este tipica, sau prin prelevarea unei probe din leziune, in cazul in care este atipica.
Infectia cu virusul Herpes Simplex este dificil de diagnosticat cand nu exista niciun fel de leziune.
Este necesara examinarea colului uterin la femei si a uretrei la barbati pentru descoperirea unor eventuale leziuni interne.
Analizele sangvine pentru depistarea virusurilor herpetice tip 1 si 2 pot fi de ajutor.

Tratament

Nu exista niciun tratament care sa elimine infectia cu virusul Herpes Simplex tip 2, deoarece, odata ce persoana este infectata, virusul ramane in organism !
Se pot recomanda medicamente antivirale, cu administrare orala sau locala, care pot grabi vindecarea leziunilor. De asemenea, se pot administra antialgice care amelioreaza disconfortul produs de leziuni.
In cazul in care reactivarile sunt frecvente, se recomanda medicamente antivirale, administrate pe perioade lungi de timp, pentru a incerca reprimarea reactivarilor.

Herpesul genital la gravide si copii

Herpesul genital poate fi transmis nou-nascutului la nasterea pe cale vaginala de la mama care are infectie activa.
Episoadele de reactivare a herpesului genital in timpul sarcinii sunt asociate cu avorturi spontane, feti nascuti morti, prematuritate.
Infectia herpetica la nou-nascut determina afectare cerebrala severa si orbire.
Cu toate acestea, femeile cu herpes genital pot da nastere unor copii sanatosi.

Profilaxie

- evitarea contactului sexual cu o persoana cu herpes genital;
- folosirea prezervativelor in timpul contactului sexual ;
- folosirea prezervativelor trebuie facuta impreuna cu un spermicid care contine nonoxinol-9;
- limitarea numarului de parteneri sexuali;
- urmarea unui tratament cu medicamente antivirale de catre persoana cu herpes genital ;
Prin folosirea concomitenta a medicamentelor antivirale si a masurilor enumerate mai sus, riscul de transmitere este scazut !

Ce e de facut in cazul in care o persoana are infectie cu HSV ????

Cea mai buna solutie este de a afla cat mai multe informatii despre aceasta infectie, ceea ce ajuta la controlarea bolii .

Persoanele care au infectie cu HSV 2 pot avea de asemenea o viata sexuala regulata, dar folosind prezervativul .
De asemenea, femeile infectate pot avea copii, prin supravegherea atenta a sarcinii de catre un medic specialist.

Exista peste 100 de tipuri de HPV, dintre care aproximativ 40 pot da infectii genitale atat la femei, cat si la barbati, la nivelul pielii, vulvei, vaginului, colului uterin, penisului, anusului sau rectului.

Simptomatologie HPV

Majoritatea persoanelor infectate cu HPV nu prezinta simptome sau probleme de sanatate, dar cateva tipuri de HPV pot cauza negii genitali la femei si barbati.
Alte tipuri de HPV pot cauza cancerul de col uterin si alte cancere mai putine commune, cum ar fi cel de vulva, vagin,  anus si penis. Tipurile de HPV care pot cauza negii genitali nu sunt aceleasi cu cele care pot cauza cancerul.
HPV se clasifica in: HPV cu ‘risc scazut’(care cauzeaza negii)sau cu ‘risc crescut’ (care cauzeaza cancerul).
In 90% din cazuri, sistemul imunitar combate infectia cu HPV intr-o perioada de 2 ani. Acest lucru se intampla si pentru tipurile cu risc scazut, dar si pentru cele cu risc crescut.
Negii genitali apar in general sub forma de bube individuale sau grupate, care pot fi plane sau excrescente, unice sau multiple, mici sau mari.
Pot apare la nivelul vulvei ,vaginului, anusului, colului uterin, penisului,scrotului. Negii genitali pot apare la interval de cateva saptamani sau luni dupa contactul sexual efectuat cu o persoana infectata sau pot sa nu apara deloc.
Daca nu se trateaza, negii genitali pot sa dispara ,pot sa ramana la fel sau sa creasca in numar sau dimensiuni, dar nu evolueaza spre cancer.
Cancerul de col uterin nu prezinta simptome pana cand nu ajunge intr-un stadiu avansat.
Din aceasta cauza, este important ca femeile sa efectueze analize periodic pentru depistarea cancerului de col uterin.

Calea de transmitere HPV

HPV se transmite pe cale sexuala,in timpul contactului sexual vaginal si anal.
Majoritatea persoanelor purtatoare de HPV nu stiu ca sunt infectate sau ca transmit infectia la partenerul lor.
In foarte putine cazuri, o femeie insarcinata, purtatoare de HPV genital, poate sa transmita virusul copilului ei, in timpul nasterii pe cale vaginala. In acest caz la nou-nascut pot sa apara negi la nivelul laringelui – infectie numita papilomatoza respiratorie recurenta (PRR).
HPV poate transforma celulele normale ale pielii sau mucoaselor in cellule anormale. In majoritatea cazurilor, organismul infectat combate HPV, iar celulele infectate revin la normalitate.  

Daca sistemul imunitar nu combate infectia cu HPV de risc crescut, aceasta poate sa persiste o perioada indelungata; cu timpul, celulele anormale se transforma in cancer. 10% din femeile purtatoare de HPV cu risc crescut la nivelul colului uterin se expun riscului de cancer de col uterin.
In aceeasi masura, cand HPV de risc crescut persista la nivelul penisului, anusului, vulvei sau vaginului, poate cauza cancer in aceste localizari.

Infectia HPV

 In SUA, 20 milioane de persoane sunt infectate cu HPV si alte 6,2 milioane se infecteaza in fiecare an cu HPV pentru prima data. 50% din femeile si barbatii care au viata sexuala activa se pot infecta cu HPV intr-un moment al vietii lor.
In SUA, aproximativ 1% din persoanele adulte cu viata sexuala activa au negi genitali.
Cateva grupe pot avea un risc crescut pentru cancerul cauzat de HPV, cum ar fi homosexualii si bisexualii, precum si persoanele cu sistem imunitar scazut.
PRR este rar intalnita. In fiecare an, 2000 de copii se diagnosticheaza cu PRR.

Profilaxie

In momentul de fata exista modalitati de a proteja femeile pentru 4 tipuri de HPV care cauzeaza cancerul de col uterin si negii genitali. Se considera ca aceste 4 tipuri sunt cel mai frecvent implicate in aparitia cancerului de col uterin. Se recomanda administrarea vaccinului fetitelor de 11-12 ani, cu limita maxima de varsta de 26 ani.
Folosirea prezervativelor poate diminua riscul de contaminare cu HPV, daca utilizarea lor este corecta.
Cea mai sigura metoda pentru prevenirea infectiei cu HPV este abstinenta.
Testul Papanicolaou permite identificarea transformarilor anormale sau de tip precanceros ale colului uterin; in acest fel, aceste zone se pot extirpa inainte de a se converti in cancer.
Testul ADN-HPV care determina tipurile de HPV prezente se poate folosi in combinatie cu testul Papanicolaou in anumite cazuri.
Persoanele carora li s-a administrat vaccinul antiHPV trebuie sa faca analize periodic pentru depistarea cancerului de col uterin, deoarece vaccinul nu protejeaza organismul de toate tipurile de HPV care determina cancer.
Actualmente nu exista niciun vaccin administrabil barbatilor in scopul prevenirii infectiei cu HPV.

Tratament HPV

Nu exista niciun tratament pentru virusul in sine, un sistem imunitar sanatos poate combate HPV.
Sunt disponibile tratamente pentru afectiunile cauzate de HPV. Astfel, negii genitali vizibili se pot elimina prin aplicarea de medicamente locale.
Cancerul de col uterin se poate trata mai usor daca este diagnosticat intr-o faza incipienta.
Femeile care efectueaza testul Papanicolaou de rutina pot fi descoperite intr-o faza precanceroasa, inainte de a ajunge la cancer.

Simptomatologie

Semnele si simptomele frecvente sunt :
- disfunctii urinare (poliurie, arsuri la urinat, senzatie imperioasa de mictiune, incontinenta urinara)
- dureri suprapubiene
- prurit (mancarimi) si/sau arsuri vulvare
- sangerari
- dispareunie (dureri la contactul sexual).

Diagnostic

Diagnosticul se stabileste de catre un medic ginecolog prin examinarea vulvei si vaginului femeii si prin recoltarea unei probe de secretie vaginale. Medicul va examina proba de secretie si va diagnostica vaginita atrofica daca va gasi semnele caracteristice acesteia.

Cauze

Vaginita atrofica este cauzata de nivelul seric scazut de estrogen. Scaderea nivelului de estrogen afecteaza diferit femeile, astfel ca nu toate femeile fac vaginita atrofica.

Tratament

Tratamentul poate include oricare din urmatoarele:
* Terapia de substitutie estrogenica – restabileste nivelul seric al estrogenului. Poate fi facuta in doua moduri :
- estrogeni orali (cu administrare per os) – se administreaza zilnic o tableta cu estrogen;
- plasturele transdermic – se aplica pe piele de 1-2 ori pe saptamana, de obicei in partea superioara a corpului, estrogenul fiind absorbit prin piele.

* In conditiile in care femeile nu sunt histerectomizate (nu le-a fost extirpat chirurgical uterul), li se recomanda terapia de substitutie progesteronica.
* Dieta bogata in fitoestrogeni. Fitoestrogenii (denumiti si izoflavone) sunt estrogeni vegetali. In unele cazuri, suplimentarea dietei cu alimente bogate in fitoestrogeni este eficienta. Sursele de fitoestrogeni sunt alimentele pe baza de soia.
* Substitutia estrogenica topica – se face cu preparate medicamentoase care se aplica la nivelul vaginului si vulvei. Este un alt mod de a restabili nivelul estrogenic la nivelul mucoasei vulvare si vaginale. Crema topica se aplica ca atare la nivelul vulvei si cu un aplicator special la nivelul vaginului. O alta recomandare a medicilor specialisti este de a folosi lubrifiante in timpul contactului sexual pentru a ameliora dispareunia.

Simptomatologie

Boala poate fi frecvent asimptomatica. Simptomatologia obisnuita include:
- secretie purulenta profuza, cu miros fetid si care se poate insoti de prurit vulvar ;
- eritem vaginal neregulat (la pacientele cu concentratii mari de parazit)
PH- ul secretiei vaginale este > 5.0, iar examenul microscopic al secretiei vaginale evidentiaza paraziti mobili si un numar crescut de leucocite.
Celule clue apar daca se asociaza vaginita nespecifica.
Testul whiff poate fi de asemenea pozitiv.
Aceleasi complicatii care insotesc vaginita nespecifica pot aparea in cazul trichomoniazei vaginale.
Femeile care prezinta aceasta complicatie trebuie testate si pentru alte boli cu transmitere sexuala.

Tratament

Metronidazolul este antibioticul de electie. Se administreaza pe cale orala, in doza unica de 2g sau regimul cu 500 mg de 2x/zi timp de 7 zile.
Metronidazolul gel este ineficient.

Femeile care nu raspund la terapia initiala pot repeta tratamentul folosind
aceeasi schema; in caz ca aceasta este ineficienta se impune administrarea
zilnica a unei doze de 2g timp de 3-5 zile.
Pacientele care nu raspund la tratamentul repetat cu metronidazol si la care posibilitatea reinfectiei a fost exclusa trebuie sa li se efectueze antibiograma cu determinarea sensibilitatii parazitului la metronidazol.
Tratarea partenerului sexual este obligatorie !

Simptomele sunt variate si pot include:

- un miros vaginal neplacut, anormal care adesea se intensifica dupa actul sexual ;
- o cantitate crescuta de secretie laptoasa, gri-albicioasa .
Nu sunt frecvente simptome ca : pruritul (mancarime), senzatia de arsura sau iritatia, dar pot apare pana la 1/3 din femeile cu vaginita bacteriana. Unele femei pot fi complet asimptomatice.

Cauze de aparitie

Cauza exacta este necunoscuta. Se pare ca vaginita bacteriana apare mai frecvent la femeile care prezinta contacte sexuale regulate. Nu se transmite de la un partener la celalalt, ca in cazul Chlamydiei sau Gonoreei. De asemenea, a fost evidentiata si la femei care nu au intretinut relatii sexuale.

Factori de risc

Unele studii au aratat un risc crescut pentru:
- infectie pelvina
- travaliu prematur in sarcina
- nastere pe cale naturala (vaginala) sau prin sectiune cezariana, precum si alte interventii ginecologice

Diagnostic

Vaginita bacteriana poate fi diagnosticata doar de catre un medic. Pentru a stabili un diagnostic corect este nevoie de un examen microscopic al secretiei vaginale (o proba recoltata din secretia vaginala este examinata la microscop). Deoarece si alte infectii vaginale pot produce simptome asemanatoare celor din vaginita bacteriana trebuie consultat un medic specialist.

Tratament

Pentru tratamentul vaginitei bacteriene se utilizeaza antibiotice care pot fi prescrise sub urmatoarele forme:
- tablete administrate oral ;
- gel sau crema care se aplica in interiorul vaginului.
Medicatia poate fi prescrisa doar de catre un medic specialist (ginecolog). Produsele tipizate cum ar fi cremele, spray-urile sau spalaturile nu sunt de folos.
Spalaturile pot distruge echilibrul bacterian normal sau pot produce alte probleme. De obicei, partenerii sexuali nu sunt tratati. Se recomanda si tratamentul partenerului sexual atunci cand femeia prezinta infectii repetate. Este cel mai bine ca pacienta sa evite contactul sexual in timpul tratamentului. In cazul in care exista totusi un contact sexual, partenerul ar trebui sa foloseasca un prezervativ.