Cezariana la cerere – potential riscanta pentru fat
Numărul naşterilor prin cezariană este în continuă creştere, asta fie datorită faptului că medicii încearcă să evite naşterile dificile pe cale vaginală care ar putea deveni periculoase atât pentru mamă cât şi pentru făt, fie datorită apariţiei cezarienelor la “cerere”.
La prima vedere cezariana pare a fi un mod foarte sigur şi uşor de a naşte. În plus procesul în sine scuteşte mama de dureri pentru că ea se află sub anestezie, lucru care face această variantă de naştere şi mai atragătoare. Opţiunea pacientei trebuie respectată, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plină democraţie, însă, poate că înainte de a se lua o decizie ar trebui informată despre riscurile care însoţesc această intervenţe şi care pot afecta mama dar cel mai des afectează fătul, acesta nefiind pregătit pentru o asemenea procedură (pe el nu-l întreabă nimeni).
Contrar aşteptărilor pentru nou-născuţi rezultatele cezarienei la cerere nu sunt excepţionale. Aproape toate statisticile moderne arată că mortalitatea este mai mare după operaţia cezariană decât după naşterea vaginală. Trecerea brutală de la presiunea intrauterină la presiunea atmosferică, de la viaţa intrauterină la cea extrauterină, nu este lipsită de importanţă pentru nou-născut.
Complicaţia numarul unu a cezarienei este sindromul de detresă respiratorie a nou născutului (neadaptarea respiratorie a fătului la naştere).
Naşterea pe cale naturală constituie un proces care uşurează adaptarea nou născuţilor la viaţa extrauterină, astfel:
- unele efecte ale contracţiei miometrului (muşchiul uterin) constituie un adevarat antrenament al reflexelor neuroumorale care determina iniţierea respiraţiei extrauterine
- comprimarea toracelui fătului la trecerea prin filiera pelvigenitală ajută la golirea conţinutului gastric de lichid amniotic, prevenind astfel aspiratele bronşice postnatale
- plămânii fătului sunt “storşi” de eventualul lichid pulmonar existent, destinderea bruscă a alveolelor fiind urmată apoi de umplerea lor cu aer. La începutul travaliului are loc resorbţia lichidului amniotic din plămâni, iar sub influenţa catecolaminelor se eliberează surfactantul (subst.uleioasă care tapetează interiorul plămânului şi uşurează respiraţia)
- toate aceste fenomene constituie un suport esenţial în adaptarea la viaţa extrauterină dar sunt condiţionate de: un travaliu normal şi potenţialul biologic fetal integru.
În cazul cezarienei la rece (fără debutul travaliului) resorbţia nu mai are loc înainte de naştere şi binenţeles nici “stoarcerea toracică”, ba mai mult, în timpul scurs între incizie şi extracţie, fătul inspiră lichid amniotic cu sânge motiv pentru care adaptarea respiratorie a nou născutului devine şi mai dificilă. La aceste absenţe importante se mai adaugă şi problemele legate de tipul anesteziei utilizate:
- anestezia generală poate acţiona asupra centrilor nervoşi vitali ai fătului, frecvent deprimă centrii respiratori
- rahianestezia poate produce anoxie fetală prin hipotensiune maternă.
În general copii născuţi prin cezariană au un Apgar (nota la naştere) scăzut datorat dificultăţilor ce intervin în procesul de adaptare la noul mediu în absenţa stimulării din timpul naşterii pe cale vaginală. Deasemenea poate surveni surpriza unei naşteri premature dacă vârsta gestaţională nu a fost corect estimată în cazul unei cezariene programate.
Comparaţi cu nou născuţii pe cale vaginală, copiii extrasi prin cezariană prezintă de 2,5 ori mai frecvent sindromul de detresă respiratorie (prezenţa membranelor hialine datorată absenţei surfactantului) şi de 2 ori mai mult aspiraţie de lichid amniotic (obstrucţia căilor respiratorii).
Şi să ne gândim şi la impactul emoţional al noului venit pe lume care în loc să simtă căldura mamei imediat dupa naştere (aşezarea bebeluşului pe burta mamei la naşterea naturală), să-i audă vocea, acesta se „trezeşte” brusc în braţele unor persoane necunoscute lui care după o serie de manevre tipic medicale îl plasează într-un loc şi mai necunoscut pentru aproximativ 2 zile când mămica cezarată este adusă din secţia de terapie la salon. În concluzie, bebeluşul stresat de trecerea de la viaţa intrauterină la cea extrauterină mai trebuie să suporte şi un drum pe care “mama natură” nu l-a învăţat.
Sigur că riscurile unei cezariene şi patimile fătului suportate prin această procedură merită să fie asumate şi implicit suportate în situaţiile în care naşterea vaginală prezintă riscuri şi mai mari, când există patologii materne sau fetale care impun această soluţie. Este însă absurdă supunerea propriului copil la nişte teste de supravieţuire atât de periculoase fară motive întemeiate, doar pentru comoditatea mamei. Dar aceasta este o simplă parere, alegerea modului de naştere vă aparţine.
Melania Tudose,
Moasa
