Perioada preconceptionala – partea 1

Acidul folic este unul dintre liderii în materie de prevenire a unor boli congenitale. Cu 2-3 luni înainte de conceptie si în primele 3 luni de sarcina trebuie sa consumati produse ce contin acid folic: verdeturi proaspete, varza, ridichi, morcovi, cartofi cu coaja, mazare, fasole, produse din cereale integrale, seminte si nuci.

Nu abuzati de preparate din ficat, pentru ca acesta contine prea multa vitamina A, care dauneaza fatului. Femeile vegetariene, care au un aport bogat in proteine vegetale si petrec suficient timp în aer liber, nu ar trebui sa aiba retineri in ce priveste conceptia si sarcina.

Cele mai frecvente focare infectioase in familie se regasesc la nivelul dintilor, nazofaringelui, vaginului si intestinelor materne. Profilactic si curativ, aplicati tratamentul stomatologic intregii familii.Persoanelor ce au afectiuni cronice in regiunea nazofaringiana le recomandam efectuarea procedurilor ce previn acutizarea lor. Incidenta infectiei cu stafilococ si streptococ la nou-nascuti (de cele mai multe ori este incriminat mediul spitalicesc) ar putea fi redusa semnificativ, daca familia nu ar fi, chiar ea, o sursa de infectie.

Intrerupeti utilizarea contraceptivelor hormonale cu 2-3 luni inaintea conceperii, deoarece cantitatile reziduale ale acestora în organism reduc absorbtia vitaminei C, magneziului, acidului folic si cresc absorbtia vitaminei A. Mai mult, in decursul primei luni dupa intreruperea contraceptivelor, creste posibilitatea de a naste gemeni, deoarece din ovare poate iesi nu unul, ci doua ovule.

Sperma se maturizeaza în intervalul de 2,5 – 3 luni, deci in acest interval, daca se doreste conceperea unui copil, nu se fac radiografii, în special la barbati. Alcoolul afecteaza în mod negativ spermatogeneza, daunatoare fiind atat conceptia in stare de ebrietate, cat si consumul acestor produse cu 2-3 luni inainte. Femeilor alcoolul le este daunator nu doar perioada preconceptiei, deoarece toxinele rezultate se depun in corticala ovarelor in decursul vietii.

Hainele prea stramte (lenjerie, blugi), vizitele frecvente la sauna sau munca in spatiile cu aburi fierbinti pot afecta calitatea spermei. Nu degeaba, natura a plasat testiculele în scrot, în afara corpului, deoarece temperatura confortabila pentru ele este 35 de grade.

Programati-va la Centrul de planificare a familiei in vederea obtinerii recomandarilor specifice preconceptiei. Medicii din astfel de centre se ocupa nu numai cu probleme legate de boli ereditare si infertilitate, dar si de examinarea si indrumarea unui cuplu “normal” . De cele mai multe ori sunt examinate cuplurile ce prezinta infectii cronice, cum ar fi infectia cu Chlamydia, Mycoplasma, Ureaplasma etc. Infectiile depistate vor fi tratate inaintea aparitiei sarcinii, astfel incat rezultatele testelor imunologice sa fie in limite normale; nu se va neglija nici perioada de recuperare.

Examene de rutina

Acesta este un examen medical complet, care se va efectua inaintea aparitiei sarcinii. Medicul va cere unele informatii cu privire la starea d-voastra de sanatate si a membrilor familiei, pentru a afla daca cineva din familia d-voastra a suferit de anumite boli sau a efectuat anumite proceduri chirurgicale. Analizele de rutina trebuie sa includa determinarea grupului sangvin si a Rh-ului, daca acestea nu sunt cunoscute. Dupa caz, poate fi necesara si determinarea lor la partener, pentru a dignostica o eventuala incompatibilitate de grup sangvin sau de Rh. Este esential ca viitoarea mama sa fi fost vaccinata împotriva rubeolei sau imunizata prin boala. Aceasta boala poate provoca avortul spontan (pierderea copilului) sau dezvoltarea unor malformatii congenitale la copii. Pentru a crea o imunitate, vaccinarea se realizeaza cu cel putin trei luni înaintea conceptiei.

Prevenirea infectiilor

Femeile care doresc sa ramâna gravide, trebuie sa evite contactul cu animale, în special, cu pisici. Pisica poate transmite toxoplasma, iar daca infestata este o femeie insarcinata, repercusiunile asupra produsului de conceptie pot fi grave, conducand chiar la decesul copilului. Analizele care evidentiaza toxoplasmoza sunt cele de sânge, facute înainte sau în timpul sarcinii. Alte surse de infectie pot fi fructele si legumele nespalate, unele insecte (muste), care au venit în contact cu fecalele pisicii.

Feriti-va si de alte infectii! Evitati contactul cu persoanele bolnave de gripa, hepatita, varicela si rubeola. Aceste boli pot provoca dezechilibre la începutul sarcinii.

Tratament dentar

Consultatia si tratamentul stomatologic trebuie realizate in perioada preconceptiei. In timpul sarcinii, nivelul de calciu în organismul mamei scade, fapt care se manifesta în primul rând la nivelul dintilor. Este posibila aparitia cariei dentare si a durerii, care va vor deranja pe parcursul sarcinii. De amintit este faptul ca, femeilor gravide li se contraindica radiografiile, prin urmare, toate procedurile ce faciliteaza diagnosticul dentar ar trebui efectuate anterior. Retineti, dintii d-voastra vor fi sanatosi daca mâncati alimente bogate in calciu si daca urmati o igiena corespunzatoare a cavitatii bucale.